joi, 7 ianuarie 2010

Poveste pentru altă zi

Iubito-mi este tare dor
Şi vântul suflă-ngrozitor...

Privesc în juru-mi, gol imens
Dar vieţii nu-i găsesc un sens...
Mi-e dor de visurile noastre,
De umbra zărilor albastre!

Şi vântul suflă îngheţat
Şi corzile s-au încurcat.

Mi-e dor şi te iubesc şi-n vis,
Sub mine însă-i un abis...

Am îngheţat şi nu mai ştiu
Dacă nu-i totuşi prea târziu...
Mi-e dor de serile senine,
De adevărul vieţii-n sine,

Mi-e dor... dar totul a-ncetat
Şi-n rămăşiţe-am îngheţat.

Va fi senin mâine în zori...
Acum pe cer sunt numai nori...

De-ai să mă vezi să plângi râzând
Şi să mă porţi mereu în gând,
Prin norii nopţii eu trăiesc
Şi drumul vieţii-ţi ocrotesc.

E frig... dar mie imi convine...
Te mai gândeşti cumva la mine?

vineri, 1 ianuarie 2010

Erata ca urmare

Realitatea vine ca urmare
Din întrebări şi rost de împlinit,
Erata corectează o eroare
Să nu existe un sfârşit minţit.

Vom învăţa o adunare sacră
Ce nu se poate în sistem binar,
Chiar dacă unii nu admit, de parcă,
Ar trebui să trecem în zadar.

Peiorativi şi rostuiţi, în toate
Chiar facem un consens esenţial,
Redând speranţa lumii că se poate
Să creadă că realu-i ideal.

De azi se-ncepe ultima turnantă
Ca prag al unui zbor spre infinit,
Epuizând prin forma-i elegantă
Trăiri şi sens de lamă de cuţit.

Erata-i scrisă... dă acum de ştire
Că va urma o viaţă de-mplinire!