marți, 1 decembrie 2009

Să vii...

Să vii iubita mea în astă seară,
Când norii vin încet spre miazăzi,
Să pot să uit că iar e frig afară,
Iar tu să simţi că vrei a te-mplini...

Cuprinde-mă, cu tot ce sunt, în tine
Şi să mă uiţi mereu la tine-n gând,
Să fii întotdeauna lângă mine,
Să nu aud secundele trecând!

Să vii, iubita mea, în astă noapte,
La ceasul când se trece-n altă zi,
Să trecem de la vorbe înspre fapte,
Să-ţi împlineşti menirea de a fi...

Întreabă-mă ce fac, şi dacă plouă
Când cerul e albastru şi senin,
Ni-i dat s-avem ce dat ne-a fost doar nouă,
De-acum deschis e drumul pe deplin...

Să vii, iubita mea, să vii degrabă,
Să mă priveşti în ochi când te privesc,
Şi să răspunzi când lumea mă întreabă
De ce eu doar pe tine te iubesc?...

Niciun comentariu: